
Accident pe Șoseaua Sibiului din Mediaș | Motociclist de 80 ani rănit
Polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs în municipiul Mediaș, pe strada Șoseaua Sibiului, intersecția cu strada Sticlei.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș, la intersecția cu strada Sticlei, un bărbat, în vârstă de 80 de ani, din Mediaș, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de către un alt bărbat, în vârstă de 58, din Mediaș, intrând în coliziune directă cu autoturismul condus de acesta.
Bărbatul în vârstă de 80 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital, conștient. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului” spune Vlad Teodosiu, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD și o autospecială de stingere au intervenit de urgență pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș la un accident rutier.
„La fața locului echipajul a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 80 de ani care conducea o motocicletă și a suferit o contuzie lombară. Acesta a fost transportat la spital conștient” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.






























































