
În urmă cu puţin timp s-a petrecut un accident de circulaţie pe Drumul Judeţean 105. Două autoturisme s-au ciocnit frontal, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă.
Evenimentul rutier s-a petrecut pe drumul ce leagă localitatea Voila de Agnita.
Şoferul (46) unui Dacia Logan, care circula spre Agnita, a pătruns pe contrasens într-o curbă la dreapta şi a lovit frontal un autoturism Ford, care circula regulamentar din sens opus.
În urma primelor verificări, şoferul de 46 ani aflat la volanul Dacia Logan, a fost găsit cu 0,52mg/l alcool.
Ambii şoferi au fost răniţi. Traficul a fost blocat complet
Foto Arhivă
































































