
Deputatul PNL Mircea Cazan susține printr-un comunicat de presă că are convingerea că s-a luat decizia finală privind mutarea integral a societății Romgaz de la Mediaș, la București.
Deși decizia mutării Romgaz la București aparține coelgilor de alianță, Cazan nu face niciun fel de referire la PSD. ”În situaţia de faţă, în care, în urma şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor de la Romgaz, ce a avut loc în data de 29 aprilie, a fost luată decizia de a se înfiinţa un sediu secundar în Bucureşti, ….
…. nu pot decât să îmi exprim dezacordul cu înfiinţarea acestui sediu şi să afirm cu convingere că mutarea conducerii de la Mediaş la Bucureşti este doar o chestiune de timp și nu reprezintă altceva decât începutul sfârşitului pentru economia Mediaşului, dat fiind faptul că bugetul municipiului Mediaş depinde în proporţie de 20% de Romgaz”, susține Mircea Cazan.
Liberalul susține că prin Actul Constitutiv al societății, se lasă portița necesară schimbării în totalitate a sediului Romgaz de la Mediaș la București.
Articol complet: Turnul Sfatului Foto: Arhivă































































e bai daca se mute romgazul, devenim si mai saraci ca oras