
Cicliștii medieșeni pe podium la Cluj Bike Fest
Duminică, 14 septembrie, a avut loc „Cluj Bike Fest” un festival al pasionaților de bike, creat pentru toți cei care iubesc bicicleta, natura și adrenalina.
Evenimentul din acest an s-a desfășurat pe 4 trasee. Este vorba de Kids Race, 1-5 kilometri, „The Fun Ride”, sau tura Family, care a avut 11 kilometri și 250 metri diferență de nivel, „The Adventure” sau tura Medie, a avut 32 kilometri și 800 metri diferență de nivel, respectiv „The Challenge” sau tura Lunga, de 60 kilometri și 1400 metri diferență de nivel.
CSM Mediaș a fost reprezentat la această competiție de cinci sportivi, care au reușit rezultate bune și foarte bune. Astfel, Iustin Mîndru a ocupat locul 1 la categoria de vârstă 4-6 ani iar Luca Ghira s-a clasat pe poziția a 9-a la categoria de vârstă 7-8 ani.
Andrei Szabo a ocupat locul 2 pe traseul de 12 kilometri la categoria de vârstă 15-17 ani, Cristian Călburean locul 3 pe traseul de 32 kilometri, iar Denisa Mărcuș a ocupat locul 2 tot pe traseul de 32 kilometri.































































