Acasă Nova TV

ACS a semnat cu un portar din Mediaș format la Gaz Metan

1524

ACS a semnat cu un portar din Mediaș format la Gaz Metan.

Sebastian Ciuperceanu este noul jucător al ACS Mediaș. Portarul născut în municipiul de pe Târnava Mare pe 8 noiembrie 1998 a semnat un contract valabil pentru un sezon cu opțiune de prelungire. Anunțul a fost făcut marți seara pe pagina oficială a clubului din rețeaua de socializare Facebook.

,,Bine ai venit, Sebastian Ciuperceanu! Clubul nostru și-a asigurat serviciile portarului originar din Mediaș, goalkeeper născut pe 8 noiembrie 1998. Sebastian este un produs 100% al clubului Gaz Metan Mediaș, iar prin aceasta reușim sa realizam un aspect important din strategia clubului. Dorința noastră de a-l aduce înapoi în rândurile echipei noastre subliniază importanța pe care o acordăm dezvoltării talentului local, promovând și încurajând performanța jucătorilor medieșeni.

Noul portar al echipei noastre măsoară 1,97 metri și vine de la Gloria Albești (Liga a III-a), iar in CV-ul acestuia se regăsesc doua promovări alături de Corona Brașov (devenită între timp FC Brașov Steagu Renaște) una din Liga a III-a in eșalonul secund (fiind titular în 3 din 4 meciuri de baraj), dar și o promovare din Liga a IV-a în Liga a a III-a, alături de brașoveni” spun reprezentanții ACS Mediaș.

Sebastian Ciuperceanu a oferit și primele declarații pentru pagina oficială a clubului.

,,Am venit la Mediaș pentru proiectul serios de aici, pentru că se vrea performanță. Am ales și cu sufletul, pentru că mă întorc acasă și îmi doresc să pun umărul la performanțele clubului, dar și pentru că e un moment în care toți trebuie să fim alături de acest club” a declarat Sebastian Ciuperceanu, conform paginii ACS Mediaș.

Foto: Facebook|Sebastian Ciuperceanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.