
Delegație din Mediaș în vizită în Olanda.
Municipiul Mediaș și orașul înfrățit De Fryske Marren din Olanda, derulează un proiect comun de mediu. Acesta este intitulat Clean city, iar obiectivele proiectului vizează educarea copiilor, pe de o parte, în spiritul economiei circulare și pe de altă parte, în asigurarea și păstrarea igienei stradale în cele două orașe localități.
În cadrul acestui proiect, o delegație formată din profesori de la școlile medieșene implicate în proiect, dar și un reprezentant al Asociației Phoenix Speranța, s-a aflat zilele trecute în Olanda și au vizitat stația locală de sortare a deșeurilor, un centru de cercetare a recuperării plasticului din deșeuri murdare de plastic, o întreprindere socială de mari dimensiuni în care lucrează oameni cu diverse probleme medicale sau sociale dar și un centru educațional pentru copii.
Concluziile vizitei au fost prezentate marți în cadrul unei întâlniri care a avut loc la sediul Primăriei Mediaș.


































































