
S-a răsturnat cu mașina la intrarea în Mediaș dinspre Brateiu.
Accidentul s-a petrecut marți în jurul orei 18:20, pe DN 14. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Merghindeal, în timp ce conducea un autoturism dinspre Brateiu spre Mediaș, pe fondul vitezei neadaptate într-o curbă la dreapta, în condiții de carosabil ud, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Mediaș în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
„În cauză s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, iar cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.































































