
Tânăr fără permis urmărit de polițiști după ce nu a oprit motocicleta la semnalul regulamentar
La data de 27 octombrie, în jurul orei 21:30, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unei motociclete, condusă pe strada Gladiolelor. Conducătorul acesteia nu a respectat semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea până pe strada Sergiu Celibidache, unde s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.
„În urma legitimării și verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Șura Mare, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, motocicleta pe care o conducea nu este înmatriculată sau înregistrată.
În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat” a declarat Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă




























































