
Un șofer cu 0,96 alcoolemie a intrat într-un cap de pod în Axente Sever
La data de 19 mai, în jurul orei 23.00, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, în localitatea Axente Sever, un bărbat în vârstă de 36 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a derapat în afara părții carosabile, lovind un cap de pod.
„Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului, în vederea aplicării măsurilor legale în consecință” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă