
Dosar penal pentru un tânăr de 18 ani din Agârbiciu | Fără permis conducea o motocicletă neînmatriculată
La data de 9 mai, în jurul orei 20.00, în localitatea Agârbiciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control o motocicletă condusă pe strada Principală de către un localnic, în vârstă de 18 de ani.
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar motocicleta nu este înmatriculată.
În baza celor constatate, la nivelul Secției de Poliție Rurală Axente Sever s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă