
Mobilitate Erasmus în Portugalia pentru profesori de la CSEI Mediaș | CP
În cadrul proiectului de mobilitate în domeniul educației școlare Erasmus+ 2024-1-RO01-KA121-SCH-000222540, finanțat prin programul Uniunii Europene Erasmus+, două cadre didactice ale Centrului Școlar de Educație Incluzivă Mediaș participă în perioada 24 – 28 februarie la o activitate de formare de tip „Job Shadowing” care se desfășoară la școala EB1/PE Cruz de Carvalho, Funchal, Portugalia.
„Activitatea de „Job Shadowing” este o experiență interactivă de învățare pentru cele două persoane participante, în cadrul căreia acestea observă câte un profesionist (cu rol de mentor) la locul său de muncă pe parcursul sarcinilor și rutinelor zilnice și pot adresa întrebări, să ia notițe și să se angajeze în discuții pentru a afla despre practicile și aspectele tehnice existente în școala gazdă, despre aspectele interpersonale și operaționale ale activității derulate, pentru a obține o perspectivă amplă asupra unui anumit rol într-un context multicultural.
Prin această activitate se urmărește dobândirea de noi competențe în domeniul managementului școlii și a promovării dezvoltării durabile precum și structurarea celor existente cu impact direct asupra îmbunătățirii practicilor și metodelor noastre de predare și includerea în oferta educațională a școlii a unei serii de activități și proiecte extracurriculare care să responsabilizeze atât elevii cât și întregul personal față de mediu și schimbările climatice.
Această activitate facilitează schimburi interculturale și promovează bune practici educaționale într-un mediu multicultural, dobândirea unei experiențe de muncă în context internațional și realizarea unui stagiu practic într-o școală europeană recunoscută pentru bunele practici în implementarea proiectelor cu finanțare de la Uniunea Europeană și în domeniul dezvoltării profesioniștilor care lucrează în sectorul educațional.
Suntem încrezători că experiențele de învățare din această mobilitate vor avea un impact inovator asupra activităților educative și de management din școala noastră și că vor contribui semnificativ la dezvoltarea profesională și personală a personalului școlii participant la mobilitate, precum și la atingerea obiectivelor proiectului” se arată într-un comunicat semnat de către echipa de proiect a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Mediaș.