Accident cu 4 răniți | Au fost implicate 3 autoturisme și un ansamblu TIR
Traficul rutier este blocat pe DN7, la kilometrul 247+400 metri, între Boița și Lazaret, în urma unui accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme și un ansamblu TIR.
„În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au constatat faptul că, pe fondul unor cauze de urmează a fi stabilite, un șofer în vârstă de 44 de ani, din Constanța, care circula pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un ansamblu TIR condus de un cetățean străin, în vârstă de 23 de ani.
După impact, TIR-ul a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme: unul condus de un bărbat de 45 de ani și cel de-al doilea de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Argeș. Patru persoane au necesitat îngrijiri medicale, respectiv șoferul în vârstă de 44 de ani și soția acestuia în vârstă de 47 de ani, iar din mașina condusă de bărbatul de 45 de ani, soția (45 de ani) și fiul acestora (18 ani).
Traficul este în continuare blocat, iar polițiștii rutieri sunt la fața locului atât pentru continuarea cercetărilor la fața locului cat și pentru dirijarea ulterior redeschiderii, a traficului rutier. Le recomandăm șoferilor să circule cu atenție în zonă” spune Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pompierii sibieni au intervenit de urgență pe DN7, în zona localității Boița, la un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și un ansamblu TIR. La fața locului au fost mobilizate următoarele forțe: două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere cu apă și spumă, două echipaje SAJ.
„În urma accidentului patru persoane au fost transportate la spital: o femeie în vârstă de aproximativ 47 de ani care a suferit un traumatism toracic a fost transpirată de către echipajul SMURD cu medic, un bărbat în vârstă de aproximativ 44 de ani care a suferit un multiple traumatisme a fost transportat de către echipajul SMURD de tip B, doi bărbați în vârstă de aproximativ 18 și respectiv 45 de ani au fost transportați de către echipajele SAJ” spune Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip B pe DN7, în apropiere de Boița, la un accident rutier produs între trei autoturisme și un ansamblu TIR. În urma accidentului mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Echipajul SAJ a acordat asistență medicală pentru două persoane, o femeie de 45 de ani cu traumatism de membru superior și un tânăr de 18 ani care a suferit un TCC acut închis ușor. Ambii vot fi transportați la UPU Sibiu. Două echipaje ISU au transportat alte două victime la UPU Sibiu” a precizat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: Facebook|Info Trafic Sibiu