
4 din 4 | ACS Mediaș a învins ACSM Codlea cu scorul de 6-0 și este noul lider al seriei.
Gruparea de pe Târnava Mare a disputat vineri după-amiază a doua partidă pe teren propriu din actuala ediție de campionat. Formația lui Cosmin Vâtcă a întâlnit ACSM Codlea și s-a impus cu scorul de 6-0. Golurile medieșenilor au fost marcate de Lucian Noian și Raul Orlandea câte o dublă, respectiv Andrei Vilea și Cătălin Tineiu câte o reușită.
Medieșenii au început partida contând pentru etapa cu numărul 4 a Campionatului Ligii a treia în formula Fabio Blaga, Gabriel Țala, Cristian Avram, Alin Dohotariu, Sergiu Gurei, Mihai Stancu, Raul Orlandea, Andrei Vilea, Dorinel Todoran, Răzvan Greu și Lucian Noian.
ACS a avut un început perfect de meci și a reușit să marcheze de două ori în primele zece minute de joc. Mai întâi Lucian Noian a deschis scorul în minutul 5, iar apoi Raul Orlandea a înscris și el peste alte trei minute. În minutul 34 s-a făcut 3-0 după ce Andrei Vilea a trimis mingea în poartă din careul de 16 metri. În ultimul minut al primei reprize Raul Orlandea a reușit dubla. Acesta a înscris cu un șut la colțul lung de la circa 15 metri.
În actul secund, formația gazdă a mai înscris de două ori prin Cătălin Tineiu în minutul 64, respectiv Lucian Noian în minutul 70. Acesta a fost și scorul final al întâlnirii, 6-0 pentru ACS Mediaș.
În urma rezultatul înregistrat în compania formației ACSM Codlea, gruparea de pe Târnava Mare a acumulat 12 puncte și este noul lider al seriei. ACS va juca în etapa viitoare în deplasare cu CSM Unirea Alba Iulia.

Foto: Lorand Csiszer|ACS Mediaș
































































