
Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor sau de renumărare a voturilor formulată de Partidul Patrioților filiala Mediaș.
Partidul Patrioților filiala Mediaș a solicitat anularea alegerilor locale sau renumărarea voturilor valabil exprimate, a celor nule și a celor anulate, centralizate la nivelul Biroului Electoral de Circumscripție numărul 2 Mediaș. Biroul Electoral Central, a respins ca neîntemeiată cererea formulată. Totodată, a arătat în hotărârea adoptată că nu au fost depuse probe care să ateste existența unei fraude electorale.
„Potrivit dispozițiilor legale, titularul cererii de anulare are sarcina de a dovedi săvârșirea unor fapte de încălcare a legii în legătură cu votarea și stabilirea rezultatelor alegerilor, care, prin gravitatea, amploarea și finalitatea urmărită prin săvârșirea lor, pot fi considerate fraude electorale și care, în același timp, conduc la modificarea atribuirii mandatelor în circumscripția electorală respectivă, Biroul Electoral Central constată că petentul nu a depus probe care să releve existența unor fraude electorale în Circumscripția Electorală Municipiul Mediaș, Județul Sibiu.
Este de menționat, totodată, că eventualele nereguli apărute în timpul operațiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numărare și totalizare a voturilor, precum și de înregistrare a rezultatului votării în procesele-verbale, eventuala încălcare a legii putea fi sesizată prin procedura reglementată de art. 95 alin. (1) – (3) din Legea nr. 115/2015, respectiv prin formularea unei întâmpinări și, după caz, a unei contestații, mijloace legale la îndemâna și a candidaților, care au avut dreptul, potrivit legii, să asiste la operațiunile de votare și la cele ulterioare votării, și prin intermediul cărora ar fi fost posibilă înlăturarea oricărui dubiu generat de eventuale inexactități sau nereguli de consemnare a rezultatului votului” se arată în hotărârea Biroului Electoral Central, care poate fi consultată în integralitate AICI.































































