
BEJ Sibiu a respins ca inadmisibile 4 contestații referitoare la alegerile locale din Mediaș.
BEJ Sibiu a analizat în ședință și a soluționat un număr de 23 de constestații dintre care 4 contestații referitoare la secțiile de votare din cadrul biroului de circumscripție municipală Mediaș privind renumărarea voturilor, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri seara de către Biroul Electoral Județean Sibiu.
Astfel, prin Hotărârea numărul 71, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația făcută de Uniunea Salvați România filiala Mediaș, prin care se solicita renumărarea voturilor din cadrul Biroului Electoral de Circumscripție numărul 2 Mediaș.
Prin Hotărârea numărul 72, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația făcută de AUR Mediaș, prin care se solicita renumărarea voturilor din cadrul Biroului Electoral de Circumscripție numărul 2 Mediaș.
Prin Hotărârea numărul 77, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația depusă de către Partidul Patrioților filiala Mediaș, prin care s-a solicitat renumărarea voturilor la mai multe secții de votare din cadrul Biroului Electoral de Circumscripție numărul 2 Mediaș.
Prin Hotărârea numărul 78 a fost respinsă ca inadmisibilă contestația depusă de Dorin Gheorghe Dordea, prin care se solicita renumărarea voturilor nule din cadrul Biroului Electoral de Circumscripție numărul 2 Mediaș.
Cereri similare de renumărare a voturilor din partea unor formațiuni politice sau persoane fizice au fost depuse și în Micăsasa, Sibiu, Jina, Șelimbăr, Sadu sau Roșia. Toate au fost respinse ca inadmisibile.































































