
Femeie de 51 ani lovită de un autoturism în Bârghiș.
Miercuri seara, polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 141, în localitatea Bârghiș. O femeie a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada neregulamentar.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că o localnică în vârstă de 51 de ani, s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului județean, fiind surprinsă și accidentată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Aiud. Pietonul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital. Polițiștii rutieri sunt la fața locului și continuă cercetările” spune Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
SAJ Sibiu a trimis de la Agnita un echipaj de tip B, în localitatea Bârghiș, la un accident rutier, unde o femeie a fost accidentată de către un autoturism.
„Echipajul SAJ ajuns la fața locului, a asistat medical femeia de 51 de ani care a suferit un traumatism cranio-facial și a plecat spre UPU Sibiu” spune Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă