
Dublă lansare de carte la Dumbrăveni | 2 volume de poezie scrise de Mihaela Dimitriu și Nicolae Vasiu.
Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni a găzduit o dublă lansare de carte. Este vorba despre două volume de poezie, „Fără de timp” aparținând poetului Nicolae Vasiu, respectiv „Râzi” de Mihaela Dimitriu. Cei doi autori sunt profesori la liceul din Dumbrăveni, iar volumele lor, unul construit excepțional din versuri cu rimă și al doilea cu multe versuri albe, reprezintă două bijuterii literare.
Evenimentul cultural de la Dumbrăveni a fost organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei.
