
30 zile de arest pentru un tânăr care a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Mediaș.
În data de 06 martie, în jurul orei 12:30, polițiștii Secției numărul 5 Poliție Rurală Axente Sever au fost sesizate direct de către un bărbat din Șoroștin cu privire la faptul că fiul său a pătruns fără drept în imobil, încălcând astfel ordinul de protecție emis de către Judecătoria Mediaș.
„Polițiștii, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, au luat față de bărbatul n vârstă de 28 de ani, domiciliat în Șoroștin, măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, iar ieri, 7 martie, a fost prezentat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mediaș cu propunere de arestare preventivă, în cauză fiind emis mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile” a precizat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, cercetările fiind continuate de către polițiștii Secției numărul 5 Poliție Rurală Axente Sever.

Foto: arhivă































































