
Un șofer de 80 ani a lovit o femeie care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.
Accidentul de circulație s-a petrecut pe strada Hermann Oberth din municipiul Sibiu. O femeie care traversa strada regulamentar a fost acroșată de un autoturism.
„În timp ce conducea un autoturism pe strada amintită, la trecerea pentru pietoni amplasată în apropierea sensului giratoriu din intersecția cu Bulevardul Corneliu Coposu, un bărbat în vârstă de 80 de ani, sibian a lovit o femeie în vârstă de 47 de ani, tot din municipiul Sibiu, angajată regulamentar în traversarea părții carosabile, pe trecere. Femeia fost transportată la spital conștientă” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
SAJ Sibiu a trimis un echipaj de tip B în Sibiu pe strada Hermann Oberth, unde un autoturism a lovit o femeie de 47 de ani în timp ce traversa strada.
„Echipajul sosit la fata locului, a asistat medical victima care a suferit un traumatism de coloană lombară și traumatism de membru superior. Femeia a fost transportată la UPU Sibiu” a precizat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă
































































