Acasă Nova TV

Peste 1.500 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică identificate în 2023 | CP

405

Peste 1.500 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică identificate în 2023.

Numărul de cazuri este mai mare cu aproape 40% față de 2022. Valoarea estimată a prejudiciului se ridică la peste 11,7 milioane de lei. Improvizațiile în scop de fraudă pot afecta atât siguranța consumatorilor și a bunurilor acestora, cât și calitatea serviciului de distribuție.

Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat anul trecut un număr de 1.509 de cazuri de consum fraudulos, cu aproape 40% mai multe față de anul 2022, 906 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 603 la energie electrică. Pentru identificarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, au fost întocmite și transmise plângeri penale către instituțiile abilitate.

Instalațiile clandestine, intervențiile neautorizate asupra branșamentelor și contoarelor de gaze naturale/electricitate pot duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave, ignorate în primul rând de cei care consideră că în acest mod pot beneficia de energie gratuită.

Orice astfel de instalație improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicație etc. Pentru un câștig nesemnificativ în raport cu consecințele posibile, oamenii își riscă bunurile, locuința, afacerea, sănătatea sau chiar viața. Pot avea de suferit atât cei care „se bucură” de consumul fraudulos prin facturi mai mici, dar și persoanele, locuințele, agenții economici din vecinătate și, nu în ultimul rând, mediul.

Performanțele rețelelor de distribuție sunt afectate de improvizațiile și instalațiile clandestine, de cantitatea de energie necontorizată. La fel și protecțiile și automatizările ce sunt proiectate și reglate ținând cont de un consum cunoscut, declarat. În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut și atunci nici rețelele nu funcționează la parametri normali, având de suferit și consumatorii onești ce își plătesc cu regularitate facturile.

Consumul fraudulos înseamnă și pierderi financiare pentru compania noastră, dar și creșterea unor cheltuieli pentru consumatori. Intervențiile ilegale afectează consumatorii onești prin întreruperi ale serviciului de distribuție și/sau parametri neconformi ai energiei și gazelor naturale furnizate. Cantitatea de energie sustrasă în cele 1.509 cazuri descoperite anul trecut se ridică la circa 24 de milioane de kWh, cu o valoare de peste 11,7 milioane de lei.

Spre comparație, această cantitate de energie reprezintă consumul anual de electricitate al consumatorilor casnici dintr-un oraș cu circa 35.000 de locuitori (la un consum mediu de 150 kWh/lună pe locuință) sau de gaze naturale al locuitorilor dintr-o comună cu circa 5.000 de locuitori (la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an pe gospodărie).

Consumul fraudulos reprezintă furt și se pedepsește conform prevederilor Codului Penal.

Compania noastră nu tolerează aceste acțiuni ilegale. De aceea, acțiunile de identificare și limitare a consumului fraudulos derulate de specialiștii Delgaz Grid au caracter permanent. Și, nu în ultimul rând, consumatorii onești pot fi afectați într-o măsură mai mare decât companiile de distribuție de aceste practici ilegale. De aceea, apelăm la spiritul lor civic, dar și la reflexul natural de a se proteja de riscuri și le solicităm să transmită situațiile de potențial consum fraudulos de care iau cunoștință la adresa de e-mail raporteazafrauda@eon-romania.ro, la numărul de telefon 0371 700 157 apelabil gratuit (prin înregistrarea unui mesaj vocal) sau la cea mai apropiată secție de poliție.

Mulțumim persoanelor care aleg să ne sesizeze și le asigurăm că verificăm toate situațiile semnalate, cu păstrarea confidențialității identității celor ce ne transmit informații.

De asemenea, pentru siguranța clienților, recomandăm următoarele măsuri de prevenție:

  • NU lăsați persoane neautorizate să intervină la contoarele de energie sau gaze naturale;
  • NU acceptați soluții de interceptare a conductelor de gaze naturale sau cablurilor de energie venite din partea unor persoane care vă oferă posibilitatea unor consumuri contorizate mai mici;
  • NU acceptați folosirea unor materiale care nu sunt dedicate instalațiilor de energie electrică sau gaze naturale (ex. izolație cabluri cu bandă scotch, coliere de sârmă la instalația de gaz etc.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.