
O floare pentru fiecare | Ziua îndrăgostiților marcată într-un mod inedit la Liceul Teoretic Axente Sever.
În luna iubirii, echipa Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul Teoretic Axente Sever a organizat astăzi un eveniment deosebit, intitulat „O floare pentru fiecare”. Astfel, liceenii din echipa de conducere au devenit mesagerii lui Cupidon pentru elevii școlii care au dorit să-și arate dragostea și afecțiunea prin cea mai frumoasă și mai delicată floare, trandafirul. „Mesajele” , publice sau anonime, după preferința elevilor, au ajuns la destinatari, aducând bucurie și emoție pe chipurile celor care le-au primit.
„Președinta Consiliului Școlar al Elevilor Iulia Sandu și vicepreședinta Iulia Muntean din clasa a X-a Științele Naturii intensiv Engleză, alături de tandemul Ana Giurgiu- Sergiu Piștea din clasa a XI-a Științele Naturii, au adoptat miercuri, 14 februarie, o ținută vestimentară în culorile roșu, alb și roz, iar exemplul lor a fost urmat de numeroși alți elevi și nu numai.
Susținem demersul echipei de conducere a Consiliului Școlar al Elevilor din unitatea noastră de învățământ și-i îndemnăm pe axentiști să nu se oprească la zilele de 14 februarie sau 24 februarie pentru a-și arăta prietenia și afecțiunea, ci să facă aceste gesturi pe tot parcursul anului” se arată într-o postare de pe pagina Liceului Teoretic Axente Sever.









Foto: Facebook|Liceul Teoretic Axente Sever































































