
Primăria Mediaș va susține și în 2024 cluburile sportive din oraș | Peste 1.000 copii și tineri beneficiari.
Primăria Mediaș va sprijini financiar și anul acesta activitatea cluburilor sportive din oraș. Marți, a avut loc la sediul municipalității o întâlnire la care au luat parte reprezentanți ai acestora. Ca și în 2023, copiii și tinerii care practică sportul de performanță vor beneficia de susținere financiară pentru a putea obține rezultate bune și foarte bune în continuare.
Finanțările pentru cluburile sportive vor fi acordate de la bugetul local al municipiului Mediaș.
































































