
Festivalul de folk Mediaș Cetate Seculară | Gala laureaților | VIDEO.
Municipiul de pe Târnava Mare a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute cea de-a treizeci şi opta ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk „Mediaş Cetate Seculară”. Timp de două zile pe scena Sălii Traube au urcat atât cei treisprezece concurenţi cât şi artişti invitaţi care au susţinut recitaluri. Marele premiu al festivalului a fost câştigat anul acesta de către de Grupul Zori, format din Daria Boghean din Târgu-Neamț și Teodora Beleaua din Brașov.
Festivalul național de folk a fost organizat de către Asociația Culturală Mediaș Cetate Seculară, în parteneriat cu Primăria municipiului de pe Târnava Mare cu sprijinul Asociației Mediaș 750 de Ani.
































































