
ECO-SAL colectează deșeurile electrice, electronice și periculoase.
Săptămâna aceasta, operatorul de salubritate ECO-SAL colectează deșeurile electrice, electronice și periculoase, în municipiul Mediaș și în satul aparținător Ighișu Nou. Aceste tipuri de deșeuri pot depozitate la cele două puncte mobile de colectare care vor fi amplasate în toate cartierele orașului. După colectarea separată, deșeurile vor fi transportate la fabrici de reciclare. Punctele de colectare vor fi deschise, zilnic, între orele 9-17.
În cursul zilei de joi containerele vor fi amplasate pe străzile Stejarului și După-Zid, vineri, pe strada Gravorilor și Aleea Buziaș, iar sâmbătă pe strada 1 Decembrie, în zona magazinului Mădălina, dar și în satul aparținător Ighișu Nou.

































































