Acasă Nova TV

Tânăr depistat la volan pe strada Unirii după ce a consumat canabis și metamfetamină

901

Tânăr depistat la volan pe strada Unirii după ce a consumat canabis și metamfetamină.

La data de 2 octombrie, în jurul orei 16:00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii de către un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în Hoghilag.

„În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive. Menționăm că rezultatul testării nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Testarea cu aparatul Drugtest a indicat faptul că tânărul din Hoghilag a consumat canabis și metamfetamină.

Foto: arhivă

Articolul precedentContinuă montarea contoarelor digitale de branșament în Mediaș | Urmează strada I.G. Duca
Articolul următorÎncep lucrările de reabilitare a rețelei de apă și canalizare pe strada Metanului | CP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.