
Bărbat din Valea Viilor depistat la volan fără permis.
La data de 1 octombrie, în jurul orei 17:00, în comuna Valea Viilor, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală de către un localnic în vârstă de 29 de ani.
„Din verificările efectuate s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335, aliniatul 1 din Codul penal” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Foto: arhivă