Acasă Sibiu

Accident cu 2 răniți din cauza neacordării de prioritate | Foto

1584

Accident cu 2 răniți din cauza neacordării de prioritate | Foto.

Polițiștii rutieri au intervenit marți seara la un accident produs pe DN 1, la ieșirea din localitatea Porumbacu de Jos spre Brașov. Au fost implicate două autoturisme și s-a soldat cu două persoane rănite.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 105J, un tânăr în vârstă de 25 de ani a intenționat să traverseze DN 1 dinspre Glâmboaca spre Porumbacu de Sus, a pătruns în drumul național fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre Sibiu spre Brașov de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Arpașu de Jos.

Conducătorul auto în vârstă de 47 de ani și pasagerul din mașina pe care acesta o conducea, un bărbat în vârstă de 44 de ani, tot din Arpașu de Jos, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un echipaj SMURD a intervenit de urgență pe DN 1, în zona localității Porumbacu de Jos, la un accident rutier unde au fost implicate două autoturisme.

„Echipajul a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 47 de ani care a suferit un traumatism cranian. Bărbatul este transportat la spital conștient” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj de tip B în localitatea Porumbacu de Jos, sens giratoriu, la un accident rutier produs între două autoturisme.

„Echipajul SAJ a transportat la UPU un bărbat de 44 de ani care a suferit un TCC avut închis, traumatism costal și hipertensiune arterială” a declarat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Articolul precedent5 medalii obținute de karatiștii de la Ippon în Scoția | VIDEO
Articolul următorContinuă montarea contoarelor digitale de branșament în Mediaș | Urmează strada I.G. Duca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.