Centru mobil de donare de sânge la Mediaș | Au donat pompieri, polițiști, jandarmi, ambulanțieri și cadre militare.
În cursul zilei de marți a fost organizat la sediul Școlii Postliceale Auxila Mediaș un centru mobil de donare de sânge. Inițiativa a aparținut oamenilor în uniformă, fie că ei sunt polițiști, pompieri, jandarmi, ambulanțieri sau cadre militare. Cu toții au donat sânge pentru cei în nevoie.
„Se spune că SÂNGELE este combustibilul corpului și simbolizează bucuria de a trăi și setea de viață! Evenimente mai puțin fericite, boli, traumatisme fizice le provoacă celor de lângă noi o nevoie acută de sânge, deci de viață! Și, indiferent de uniforma pe care o purtăm, suntem cu toții în slujba vieții!
Astăzi, din aceeași dorință de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, ne-am unit și am organizat în municipiul Mediaș, cu sprijinul cadrelor medicale ale Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu, dar și cu ajutorul dascălilor Școlii Postliceale Auxila din Mediaș, un centru mobil de donare de sânge. Polițiștii, pompierii, jandarmii, ambulanțierii și alte cadre militare din zona Mediaș au donat sânge.
Mulțumim pentru această șansă de a ajuta cât mai mulți oameni, Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu, precum și Școlii Postliceale Auxila din Mediaș pentru găzduire” se arată într-un mesaj postat de către Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu.
Un mesaj similar a fost transmis și de ISU Sibiu.
„Nevoia de sânge este una permanentă la centrele de donare de sânge. Munca noastră este dedicată tuturor celor aflați în nevoie, fie că suntem pompieri, polițiști, jandarmi, ambulanțieri. Astăzi, din aceeași dorință de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, ne-am unit și am organizat în municipiul Mediaș, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu un centru mobil de donare de sânge. Pompierii, polițiștii, jandarmii, ambulanțierii și alte cadre militare din zona Mediaș au donat sânge.
Mulțumim pentru această șansă de a ajuta cât mai mulți pacienți Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu, precum și Școlii Postliceale Auxila din Mediaș pentru găzduire” a fost mesajul transmis de ISU Sibiu.
Foto: Facebook|Poliția Sibiu&ISU Sibiu