Bărbat din Slimnic depistat băut la volan la 5 dimineața.
La data de 17 septembrie, în jurul orei 04:45, pe raza localității Slimnic, polițiștii rutieri au depistat un conducător auto a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,85 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
„Șoferul, un localnic în vârstă de 46 de ani, a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă