Acasă Revista Presei

Practici comerciale înșelătoare la 11 bănci | Printre ele OTP, Transilvania, BCR, BRD și Raiffeisen

704
Practici comerciale înșelătoare la 11 bănci

Protecția Consumatorului a amendat 11 bănci pentru practici comerciale înșelătoare, respectiv pentru modul de calcul al ratelor.

Verificările Agenției au vizat creditele în Lei și cele în valută, potrivit unui comunicat al autorității, remis în cursul zilei de Marți, 16 mai.

ANPC a identificat fapte contravenționale la cele 11 bănci verificate, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor (…)

Pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75 % dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plateau, de fapt, preponderent dobândă.”

Cele 11 bănci identificate cu practici comerciale înșelătoare sunt:

  1. ING Bank
  2. First Bank
  3. Credite Europe Bank
  4. OTP Bank
  5. Alpha Bank
  6. Banca Transilvania
  7. Raiffeisen Bank
  8. BCR
  9. Patria Bank
  10. Unicredit Bank
  11. BRD Groupe Societe Generale

În cazul de față, este vorba despre un număr foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte susținători ai unui întreg sistem bancar și mai puțin ai lor înșiși.

Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plătești dobânzi și foarte puțin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod rational și în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară.

Sub aceste aspecte, astăzi sancționate de către Autoritatea noastră, par să se ascundă și interese de grup, și o atitudine cartelară.

Vom transmite și Consiliului Concurenței cele constatate de către colegii noștri pentru a face și dânsii o analiză a întregii situații. Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Comisarii ANPC au dat amenzi de 550.000 de lei celor 11 bănci și au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.