
Medieșean de 22 ani fără permis la plimbare cu mașina pe strada Păcii.
La data de 19 martie, în jurul orei 12:00, în municipiul Mediaș, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Păcii de către un localnic în vârstă de 22 de ani.
„Din verificările efectuate a rezultat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis” a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Foto: arhivă





























































