
Biciclist de 42 ani accidentat de un autoturism.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit joi seara la un accident rutier produs în sensul giratoriu din Piața Unirii din municipiul Sibiu. Au fost implicate un autoturism și o bicicletă.
,,Este vorba despre o coliziune între un autoturism condus de către o tânără în vârstă de 22 de ani și o bicicletă condusă de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, ambii sibieni. Cauza producerii urmează să fie stabilită în urma cercetărilor care se efectuează în prezent. Biciclistul a fost transportat la spital conștient” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD a intervenit de urgență în această seară la un accident rutier în Piața Unirii, unde un biciclist a fost acroșat de un autoturism.
,,Bărbatul în vârstă de 46 de ani este transportat la UPU Sibiu conștient, având un traumatism la picior și escoriații” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Foto: ISU Sibiu
































































