
Spectacolul Artă prezentat de Teatrul Bis Sibiu.
Direcția de Cultură din cadrul Primăriei Mediaș organizează în fiecare zi de sâmbătă spectacole de teatru la Sala Traube. La sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă seara de la ora 18:00, medieșenii și nu numai ei sunt invitați la o piesă prezentată de Teatrul Bis din Sibiu.
Este vorba despre spectacolul „Artă” după Yasmina Reza, avându-le drept protagoniste pe actrițele Ștefana Geleriu, Laura Luca și Andrada Grosu.
Biletele pentru acest spectacol pot fi achiziționate de la Centrul de Informare Turistică din Mediaș de pe strada Nicolae Iorga numărul 2, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00, sau înaintea începerii spectacolului, în limita locurilor disponibile.
