Acasă Nova TV

5 blocuri din Mediaș vor fi renovate energetic cu bani europeni | Contracte semnate

986

5 blocuri din Mediaș vor fi renovate energetic cu bani europeni.

Primarul Gheorghe Roman a semnat săptămâna aceasta la București încă două contracte finanțate din bani europeni. Acestea se referă la renovarea energetică a unui număr de cinci blocuri de locuințe din cartierele Gura-Câmpului, Vasia și Gloria. Valoarea totală a acestora este de aproximativ 17 milioane de lei.

,,Am semnat în această săptămână la București două contracte pe fonduri europene nerambursabile de aproximativ 17.000.000 lei (~3.000.000 euro). Proiectul de <<Renovare energetică moderată a blocurilor de locuințe situate în Municipiul Mediaș>>, pentru care am semnat cele două contracte are următoarele componente:

1. renovare energetică moderată a blocului de locuințe BL 48, SCARA A+B, situat in MUNICIPIUL MEDIAȘ, STR. GOVORA, NR. 4, JUD. SIBIU cu suprafață desfășurată de 7370 mp

2. renovare energetică moderată a blocului de locuințe, SCARA A+B, situat in MUNICIPIUL MEDIAȘ, STR. 1 DECEMBRIE, NR. 22, JUD. SIBIU cu suprafață desfășurată de 680 mp

3. renovare energetică moderată a blocului de locuințe BL 12, SCARA A+B+C, SITUAT IN MUNICIPIUL MEDIAȘ, STR. GEORGE TOPÂRCEANU, NR. 12, JUD. SIBIU cu suprafață desfășurată de 3800 mp

4. renovare energetică moderată a blocului de locuințe BL 3, SITUAT IN MUNICIPIUL MEDIAȘ, STR. GEOLOGIEI, NR. 3, JUD. SIBIU cu suprafață desfășurată de 1560 mp

5. renovare energetică moderată a blocului de locuințe BL 11, SITUAT IN MUNICIPIUL MEDIAȘ, STR. CLUJULUI, NR. 10, JUD. SIBIU cu suprafață desfășurată de 1190 mp.

Vom continua și în perioada următoare să atragem fonduri europene pentru dezvoltarea si modernizarea orașului nostru” a scris Primarul Gheorghe Roman pe pagina sa din rețeaua de socializare Facebook.

Lucrările de bază constau în izolarea termică la exterior a pereților exteriori cu termosistem ETICS, incluzând un strat de vată minerală bazaltică de 15 centimetri grosime, înlocuirea tâmplăriei cu tâmplărie performantă energetic, cu rame din PVC tripan, geam low-e, având un coeficient de transfer termic de R’min=0,87 m2p/W și aușilor de intrare de la casa scării, respectiv înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele moderne, utilizarea surselor de iluminat artificial de tip LED, utilizarea senzorilor de prezență pentru spațiile de circulație (unde este cazul);

Lucrările suplimentare recomandate a se adăuga celor de eficientizare energetică a clădirii sunt următoarele: repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura, repararea/construirea acoperişului tip terasă/şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip şarpantă, demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie, repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie.

Articolul precedentPovestea singurătății psihice | Ai grijă de tine și de ceea ce simți!
Articolul următorTrei locuințe afectate de un incendiu cauzat de un aparat lăsat sub tensiune | Foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.