
Un tânăr din Copșa Mică s-a răsturnat cu mașina și a acroșat peretele exterior a trei imobile.
Luni seara în jurul orei 22:00, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au intervenit la un autoaccident de circulație produs pe DN 14, în orașul Copșa Mică. Un tânăr din Copșa Mică s-a răsturnat și a lovit pereții exteriori a trei imobile.
,,Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, dinspre Mediaș spre Sibiu, un localnic în vârstă de 20 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat, acroșând peretele exterior a trei imobile. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru investigații medicale, fără a necesita internarea.
În cauză, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs acest eveniment rutier” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma accidentului, tânărul aflat la volan a fost rănit ușor și transport la Spitalul Municipal Mediaș de către un echipaj SMURD.
,,Un echipaj SMURD a intervenit aseară în jurul orei 22:00 la un accident rutier în Copșa Mică. Echipajul a acordat îngrijiri medicale unei persoane de sex masculin în vârstă de 20 de ani care a fost transportată la spital conștientă cu TCC, dureri de spate și contuzii la membrul inferior stâng” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: arhivă































































