
Termen de închiriere prelungit cu 2 ani pentru garaje, copertine auto și locuri de parcare la domiciliu.
Termenul de închiriere a terenurilor pe care sunt amplasate garaje, copertine auto, precum și pentru locurile de parcare la domiciliu se prelungește automat cu doi ani. Astfel, medieșenii nu trebuie să mai meargă anul acesta la Primărie pentru a depune cereri de prelungire.
Aceștia vor putea veni pentru a ridica actele adiționale la contract, însă asta doar începând cu luna februarie 2023. Există și o excepție, acolo unde au intervenit modificări în datele personale ale chiriașilor, aceștia trebuie să trimită online cererea de prelungire, sau pot veni la Centrul de Informare pentru Cetățeni.
Totodată, se prelungește și termenul de închiriere a terenurilor cu destinație agricolă până la finalul anului 2027.
