
Licitație caritabilă în sprijinul copiilor diagnosticați cu autism.
Medieșenii și numai ei, sunt invitați să vină în sprijinul copiilor diagnosticați cu autism. Asociația Sfântul Casian din municipiul Mediaș a demarat o campanie în mediul online.
În cadrul acesteia au fost scoase la licitație pe pagina de Facebook a instituției, diferite obiecte semnate de sportivi de top ai României. Printre aceștia se numără Simona Halep, Adrian Mutu, Cristi Chivu, Cristina Neagu sau Benjamin Adegbuyi. Fondurile obținute în acest fel vor fi folosite pentru sprijinirea copiilor diagnosticați cu autism, din zona de nord a județului Sibiu.
Asociația Sfântul Casian, prin intermediul Centrului de zi, oferă gratis servicii de terapie precum psihopedagogie, logopedie și kinetoterapie, cu ajutorul parteneriatelor public-private unui număr de 23 copii. Alți 14 copii pe lista de așteptare.































































