Acasă Sibiu

2 tineri au intrat noaptea peste un bărbat în casă, l-au agresat și au furat o sumă de bani

1602
Condamnat pentru ucidere din culpă se ascundea la Valchid

2 tineri au intrat noaptea peste un bărbat în casă, l-au agresat și au furat o sumă de bani.

La data de 9 decembrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au reținut doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 25 de ani, ambii domiciliați în satul Colun, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

,,În fapt, cei doi sunt bănuiți că, la data de 7 decembrie, în jurul orei 01:00, ar fi pătruns fără drept într-o locuință din satul Hosman, de unde, prin exercitarea de acte de violență asupra proprietarului, ar fi sustras suma de 1.200 de lei. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 9 decembrie, polițiștii au luat măsura reținerii celor doi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

De asemenea, la aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Agnita a dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.