
O femeie și 2 copii au ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe A1.
Polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un accident rutier produs pe A1, la kilometrul 270, pe direcția Sibiu – Sebeș, în zona localității Săliște. Un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară.
,,Din primele cercetări efectuate rezultă că, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, șoferul unui autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară transporta marfă, aceasta răsturnându-se. Impactul a dus la vătămarea corporală a doi minori, cu vârsta de 1, respectiv 2 ani, precum și a mamei, în vârstă de 40 de ani, pasageri în autoturism, aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul autoturismului are 36 de ani, cetățean străin” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere au intervenit de urgență pe A1 și au preluat 3 persoane.
,,Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 40 de ani cu un traumatism cranio-facial și celor doi copii ai acesteia în vârstă de 1, respectiv 2 ani cu leziuni minore și atac de panică. Cei trei sunt transportați la spital pentru investigații suplimentare și îngrijiri de specialitate” spune Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.


Foto: DRDP Brașov































































