Acasă Sibiu

Șofer căutat după ce a lovit o tânără pe trecerea de pietoni și nu a oprit

1085

Șofer căutat după ce a lovit o tânără pe trecerea de pietoni și nu a oprit.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu solicită sprijinul cetățenilor în vederea depistării unui conducător auto care în dimineața zilei de 13 octombrie, în jurul orei 07:30, ar fi accidentat o minoră de 16 ani, angajată în traversarea străzii Paris, pe trecerea pentru pietoni, în zona intersecției cu strada Progresului din municipiul Sibiu. 

,,În după-masa zilei de ieri, la sediul Biroului Rutier Sibiu s-a prezentat o tânără de 16 ani care a sesizat că în cursul dimineții a fost victima unui accident rutier ușor, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea. Facem de asemenea, un apel atât la adresa conducătorului auto în cauză de a se prezenta a sediul Biroului Rutier Sibiu.

Cetățenii care au fost martori la acest accident și pot oferi informații care să conducă la identificarea autoturismului, respectiv al conducătorului auto, sunt rugați să apeleze numărul 0269/208480. Vă mulțumim anticipat pentru sprijin” spune Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.