
Lidl a scos de la vânzare napolitanele Tastino, după ce analizele efectuate au ieșit pozitive la Salmonella Typhimurium, transmite ANSVSA într-un comunicat de presă.
Este vorba despre produsul „Tastino Napolitane cu 72% cremă cu aromă de alune de pădure, 800g“. Produsul a fost distribuit in toata reteaua de magazine Lidl România.
”Producătorul Pak Rampart d.o.o. recheamă preventiv produsul „Tastino Napolitane cu 72% cremă cu aromă de alune de pădure, 800g“, toate termenele de valabilitate și toate loturile. În urma unei analize efectuate, a fost detectată Salmonella Typhimurium, transmite Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Clienții care au cumpărat acest produs, indiferent de termenul de valabilitate, sunt rugați să ţină cont de retragere şi să nu îl consume. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Salmonella poate provoca afecțiuni grave stomacale sau intestinale (Salmoneloza).