Acasă Sport

ACS Mediaș a câștigat și la Copșa Mică | Urmează derby-ul județului

1633
ACS Mediaș a câștigat și la Copșa Mică

ACS Mediaș a câștigat și la Copșa Mică, într-un meci contând pentru etapa a 6-a din Liga a 4-a, zona Sibiu. A fost ultima repetiție înainte de derby-ul județean contra celor de la Inter Sibiu din etapa viitoare.

Jucătorii lui Solomon și Dudiță au învins cu 7-1 CSO Copșa Mică, după ce în prima repriză conduceau cu 2-1. Gazdele au deschis scorul încă din minutul 5, iar egalarea a venit în minutul 35 grație reușitei lui Bogdan Jica. Chiar înainte de pauză medieșenii au preluat conducerea prin reușita lui Lucian Noian din minutul 45.

După pauză, trupa din Mediaș a mai bifat încă cinci reușite. În minutul 55 Adrian Zomant ridică scorul la 3-1, iar în minutul 75 Bogdan Jica reușește dubla. Golul cinci a fost realizat de Giuliano Țili în minutul 85 iar cu două minute înainte de final Andrei Bîrsan, intrat pe parcursul meciului, a marcat pentru 6-1. Scorul final a fost stabilit în minutul 90, grație unui gol reușit de Alexandru Socaci.

ACS Mediaș a început cu următorul unsprezece: Paul Florea, Sebastian Bîrsan, Cristian Avram (cpt), Paolo Stan, Bogdan Jica, Lucian Noian, Raul Ignat, Alexandru Socaci, Sorin Zomant, Giuliano Țili, Cristian Pajco.

Etapa viitoare este programată partida cu Inter Sibiu, contracandidata ACS-ului la primul loc.

Articolul precedentUn bărbat de 52 ani a plecat de acasă și nu a mai revenit | Dacă l-ați văzut, anunțați poliția!
Articolul următorUn motodeltaplan s-a prăbușit lângă localitatea Șelimbăr

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.