Acasă Nova TV

Accident între Târnava și Copșa Mică | O medieșeancă a intrat într-un cap de pod

2078

Accident între Târnava și Copșa Mică.

Joi după-amiază s-a produs un accident de circulație pe Drumul Național 14, în afara localității Târnava. O medieșeancă în vârstă de 56 ani, care conducea un autoturism în direcția municipiului de pe Târnava Mare, a intrat în coliziune cu un cap de pod.

,,Din primele cercetări efectuate rezultă că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaș, pe un tronson de drum în curbă ușoară la stânga, din cauze ce urmează a fi stabilite, o femeie în vârstă de 56 de ani, din Mediaș, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, pasagera din autoturism, o femeie în vârstă de 33 de ani, tot din Mediaș, a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul” a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma accidentului, o medieșeancă în vârstă de 33 ani, pasager în autoturism a fost rănită. Aceasta a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș.

,,Un echipaj SMURD a intervenit de urgență pe DN 14 între localitățile Copșa Mică și Târnava la un accident rutier. Echipajul a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 33 de ani care a fost transportată la CPU Mediaș cu traumatism la membrul superior” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.