
4 medieșeni reținuți pentru trafic de droguri.
Miercuri, 5 octombrie, au avut loc mai multe percheziții domiciliare în municipiul Mediaș, la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. În urma acestora, 4 medieșeni, de 18, 22, 23, respectiv 42 ani, au fost reținuți. De asemenea, polițiștii au ridicat plicuri cu substanță cristalizată, mai multe flacoane cu substanțe lichide, dispozitive electronice și telefoane mobile.
,,În urma celor 4 percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, au fost ridicate mai multe dispozitive electronice, telefoane mobile, plicuri cu substanță cristalizată și mai multe flacoane cu substanțe lichide. 4 persoane, în vârsta de 18, 22, 23, respectiv 42 de ani, au fost reținute.
În fapt, din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2021 – 2022, cele 4 persoane ar fi desfășurat activități de comercializare a drogurilor de mare risc și substanțelor cu efect psihoactiv, în municipiul Mediaș, județul Sibiu. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii” se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.
Conform unor surse neoficiale, cei 4 medieșeni au fost prezentați instanței care a decis arestarea lor pentru următoarele 30 de zile.
Foto: IGPR
































































