Acasă Sibiu

3 șoferi au rămas fără permis în 90 minute pe aceeași stradă | Foto

1654

3 șoferi au rămas fără permis în 90 minute pe aceeași stradă.

Duminică, 24 iulie, în intervalul orar 16:00 – 17:30, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune fulger pe linia prevenirii și combaterii conducerii autoveheiculelor cu viteză peste limita legală, pe strada Câmpșor, în municipiul Sibiu.

Ca urmare a mai multor sesizări primite din partea localnicilor din zona străzii Câmpșor, referitoare la faptul că numeroși conducători auto ar circula cu viteză peste limita legală, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune punctuală în vederea impunerii unui climat de siguranță în trafic.

,,Timp de 90 de minute, polițiștii au depistat 10 conducători auto care au circulat cu viteză peste limita legală, în cazul a trei dintre aceștia fiind înregistrate viteze de 102, 105, respectiv 108 km/h, amenda fiind însoțită de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto care a fost înregistrat circulând cu 102 km/h, un sibian în vârstă de 46 de ani, a indicat o valoare de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În total, pe parcursul acțiunii desfășurate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, din care 10 pentru nerespectarea regimului legal privind viteza de deplasare, 6 pentru neportul centurii de siguranță și 1 pentru conducere sub influența alcoolului. Au fost reținute 3 permise de conducere. Poliţiştii sibieni vor continua activităţile specifice cu scopul creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor pe drumurile publice” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: IPJ Sibiu

Articolul precedentViaductul de la Tălmăcel, pe A1 Sibiu-Pitești, aproape de finalizare | VIDEO
Articolul următorAcțiuni pe linia verificării stării tehnice a autovehiculelor | Foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.