Acasă Nova TV

Tânăr din Mediaș la volan cu permisul suspendat și pozitiv la canabis

862

Tânăr din Mediaș la volan cu permisul suspendat și pozitiv la canabis.

Luni după-amiază pe strada Avram Iancu din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un medieșean în vârstă de 21 ani. Acesta a fost testat cu aparatul DrugTest și a rezultat că a consumat canabis. Totodată, oamenii legii au constatat că bărbatul avea permisul suspendat.

,,Testarea șoferului cu aparatul DrugTest a indicat valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, tânărul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism. De asemenea, polițiștii au stabilit că tânărul avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată.

În urma celor constatate, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența substanțelor psihoactive, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autoturism pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia  exercitarea dreptului de  a conduce i-a fost suspendată” a precizat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.