Acasă Nova TV

Dosar penal pentru un bărbat din Târnava care conducea fără permis

706
comuna târnava restricții

Dosar penal pentru un bărbat din Târnava care conducea fără permis.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 ani din comuna Târnava. Acesta a fost oprit de polițiști pe raza localității de domiciliu. Oamenii legii au constatat că cel aflat la volan nu are permis de conducere.

,,La data de 9 mai în jurul orei 14:00, pe strada Văii din localitatea Târnava, polițiștii au depistat un alt bărbat care conducea un autoturism fără a avea acest drept. Este vorba despre un localnic în vârstă de 33 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.