
Câteva mii de oameni au participat, duminică dimineaţă, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, la tradiţionalul ceremonial de sfinţire a bucatelor cu ocazia Paştelui Catolic.
Este pentru prima dată, în ultimii doi ani, când ceremonialul se desfăşoară fără restricţii, localnicii venind în număr mare pe platoul din faţa Palatului Administrativ, în ciuda frigului şi a ninsorii, relatează adevarul.ro. Oamenii au purtat coşuri în care se aflau ouă roşii, şuncă, drob, friptură sau prăjituri, iar mulţi au venit cu flori în mâini, acestea urmând să înfrumuseţeze masa de Paşti.
În alţi ani, ceremonialul se desfăşura doar pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc, dar acum zona a fost mult extinsă, întrucât numărul de participanţi a fost mai mare, fiind blocată temporar circulaţia pe două bulevarde din centrul oraşului.

La fel ca în anii precedenţi, slujba de sfinţire a bucatelor a fost oficiată de fostul episcopul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, Tamas Jozsef, care s-a adresat credincioşilor, împreună cu mai mulţi preoţi catolici, de la un altar improvizat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. (Foto: Szőcs Dénes Photography)