
Medieșenii au experimentat simulatorul de impact.
Pe parcursul acestei săptămâni se desfășoară campania ROADPOL – SEATBELT, pe linia creșterii gradului de siguranță în trafic prin portul centurii de siguranță. Sâmbătă în jurul amiezii, simulatorul de impact a ajuns și în municipiul Mediaș, în cadrul unei acțiuni organizate de Serviciul Rutier Sibiu în colaborare cu Biroul Poliției Rutiere Mediaș.
Medieșenii, dar și alți conducători auto aflați în tranzit, au avut ocazia să vadă cât de important este să poarte centura de siguranță în situația producerii unui eveniment rutier nedorit. Acțiunea s-a desfășurat în parcarea din apropierea gării Mediaș.


































































