
Joi după-amiază s-a produs un incendiu la Dârlos.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență în localitatea Dârlos, pe strada Principală, cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu.
,,La fața locului, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta la o filigorie, confecționată în totalitate din lemn. În urma incendiului aceasta a ars în totalitate pe o suprafață totală de aproximativ 15 metri pătrați și aproximativ 25 metri pătrați din suprafața acoperișului acesteia. Din cercetările efectuate la fața locului de către pompierii militari, incendiul a izbucnit din cauza unui scurt circuit electric produs la un cablu electric neizolat corespunzător. Nu au fost victime” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.


Foto: ISU Sibiu































































